crashhunters

Dimineaţa asta e diferită de cea de ieri. Normal, ieri s-a întâmplat ceva care mi-a schimbat logica trăirii. Dar şi dimineaţa de ieri a fost diferită de cea de cu o zi înainte… şi tot aşa. Banalitatea lucrurilor pe care le respirăm zi de zi ne distrug şi-atunci încep să mă gândesc de ce fac asta. De ce vreau să schimb sensul ăsta banal al istoriei în care trăim!

Când m-am făcut mare am întâlnit nişte oameni care m-au învăţat să iubesc. Ce? Orice… pentru că orice e de iubit. Dar, mai mult de-atât m-au învăţat să dăruiesc pentru că a dărui e cel mai important lucru din lume. Şi de-asta m-am apucat să fac ceea ce fac.

Viaţa e doar un joc murdar cu mâncărimi şi iritaţii de timp! Love sucks îmi strigă ucenicii întârziaţi prin văgăuni abstracte, eu le ridic piedestaluri din cărbuni afumaţi, îngeri întemniţaţi în gânduri misogine.

Dumnezeu e bărbat şi Duhul dorinţa aprinsă a lumii.

Poet? Nu mai ştiu ce înseamnă poet. Dar nici măcar poetizarea lucrurilor simple nu mai ştiu. Trebuie să îmi aduc aminte de ce scriu. De-abia atunci voi trece baricada asta sfărâmată a timpului. De azi nu voi mai scrie poezie. Voi lua o pauză banală în care voi servi un mic dejun cu dulceaţă şi ceai negru, un prânz cu ciorbă de burtă şi câte o femeie seara. Nichita! Eminescu… au devenit doar nume într-un cerc prins de candelabrul cerului.

  Să crăpi poetule şi tu şi tot neamul tău hărăzit fără teamă. Timpul e doar un ritual al canibalilor. Ei au inventat un timp şi le-au dat victimelor credinţă. Love sucks şi viaţa e o mătură umplută cu pânze de păianjen.

Dumnezeu e femeie şi Duhul a uitat de rândurile mele goale.

 A alege! De multe ori am fost pus să aleg dar niciodată gândurile mele nu au fost clare şi de aceea nu o să pot înţelege niciodată verbul a alege. Cândva am fost nevoit să aleg între faimă şi a fi om. Am ales omenia! Nu mă interesează faimă sau gândurile meschine, nu mă interesează să mă încarc de minciuni sau de falsităţi.

Am ales lumina şi din lumină să-mi crească aripi de înger. Mi-am ales un drum pe care cresc bolovani şi se surpă pământul să-mi îngreuneze deplasarea. La capătul drumului meu mă aşteaptă alţi îngeri, la capăt voi înţelege “a alege”.

Să crăpi muritorule şi tu şi tot neamul tău, îmbâcsiţi de dorinţă. Love sucks îmi strigi mereu şi în noapte, love sucks… dar tu? ţi-ai ridicat în suflet, muritorule, ziduri mai groase ca-n Berlin, ţi-ai sfâşiat fără milă orice speranţă de-a trăi şi-acum te plângi… e tipic pentru voi, muritorii…

Dumnezeu nu e nici femeie şi nici bărbat, Duhul nu e un lucru şi nici un suflet iar îngerii sunt sufletele voastre care se zbat să se-ntoarcă dar aripile lor încep să-şi piardă vlaga. Îngerii au făcut Dumnezeul şi Duhul iar îngerii au fost cândva muritori.

Iubirea? E un stup de albine scos primăvara într-un lan de grâu sau de salcâmi. Un copil ce rânjeşte la soare şi îşi pune nisip în părul creţ. Ce ştie el? Ce ştim noi despre puritate? Nimic! Nimic nu mai ştim…

Dincolo de masca de fier sau de porţelan pe care mi-o aranjez în fiecare dimneaţă se ascunde un cocon care se pregăteşte de moarte. Îşi aranjează costumul de cavaler, îşi pune papionul, îşi lustruieşte pantofii şi-apoi se-ntinde în pat şi aşteaptă ultimul drum.

Voi conmortui cu liliecii şi cu salcâmii, mă voi risipi în particule de pământ şi voi fi liber. Voi simţi moartea ca desert sufletului iar viaţa va rămâne doar un aperitiv.

Dar atunci erau alte vremuri,

atunci toată lumea iubea pe toată lumea
atunci nu existau plăceri degradate
şi clipe pierdute în fumuri apocaliptice

acum îngerii mai mor

dacă toată lumea moare
trebuie să mor şi eu